Imi promiti ca maine ai sa existi cu adevarat?

stii….in fiecare zi iti sopteam la ureche cum te iubesc. iti sopteam atat de incet, incat imi era frica sa nu ma fi auzit cumva. iti sopteam mereu, chiar si atunci cand vorbeai doar cu respiratia…si ce frumos imi mai vorbeai atunci…
mda…la ce bun? acum nu te mai aud gandind la mine…
mai tii minte cum, cate si ce vorbeam? iti amintesti cum eram? ei bine, eu nu. si nu vreau sa-mi amintesc, pentru ca nu vreau sa fie ‘atunci’…vreau sa fie acum! si nu vreau sa fie ‘acolo’…vreau sa fie ‘aici’ !
                                                                 

              Te pierd…
              De la un timp incoace imi sunt mainile tot mai reci, iar noaptea adorm nesarutata de vocea ta.
              Ti-e bine?
               Aproape ca nici nu mai reusesc sa-mi amintesc cum era. Abia mai vad in ceata conturul chipului tau si…da, mi-e dor de zambetul tau din cuvinte, mi-e dor de suvita din par pe care mi-o tot mangaiai, mi-e dor de plimbarile tarzii la poalele marii, de bancile care acum stau goale si tacute in parc, mi-e dor de aceeasi melodie pe care o ascultam de fiecare data, mi-e dor de mine, de tine, de noi.
              E prea tarziu. Raman doar cu dorul, cu toate ca mi-ar fi mai bine fara de el. Te pierd fara sa vreau sa indrept nimic. Ma las sa te pierd si ma doare.
              Ce ciudat! te pierd asa cum nu am vrut niciodata sa cred ca te-am gasit. Si stiu, e deja prea tarziu pentru mine, pentru tine, pentru noi…. si cu toate ca nu mi-ai fost niciodata mie, acum nu mai esti deloc.
              Of! Ce inima am! Si ce incet mai bate! Macar de s-ar grabi putin…poate ar prinde trenul din noaptea asta de la 12 si un sfert. Stiu, si stii si tu : e prea calma si priveste nepasatoare la tot ce-i in jurul ei…nu vrea sa iasa din perfecta oranduiala cu care si-a calculat fiecare bataie. Ah! Ce o urasc!!!
              Regret soaptele din ochii tai, care azi nu mai sunt pentru mine. Nici bratul tau, nici obrajii tai sau gura ta.
              ….poate ca sunt eu a lor, dar e tarziu. sau nu e…poate de data asta o sa reusesc. Trenul e in gara, asa cum sunt si eu. Cred ca ma asteapta. Da, astepata sa merg cu el, dar eu stau in fata lui, pe banca si il privesc. De ce nu urc? De ce nu ma cheama? De ce nu vreau sa plec? Of! Si doar stiu ca daca nu urr, o sa-mi para rau si o sa plang in toate noptile care vor mai urma…
              Si stau..Mi-e greu sa ma ridic. Astept sa-ti intinzi mana spre mine si sa ma ajuti. Dar nu apari… e gara mai gri decat de obicei, e noaptea mai neagra decat cea de ieri si in jurul lunii e acelasi cerc perfect rosu ca-n seara cand ne-am intalnit.
              Mi-e dor, iubire! Mi-e dor!
              E ultima strigare. Gata…M-am gotarat! Vin! Sunt fericita! Alerg spre tren. Nu….mai stai putin! De ce pleci acum? Mai stai…nu….nu…de ce-ai plecat? Nu trebuia sa pleci! Nu stii povestea? Trebuia sa ma duci la el..sa-l vad, sa-l sarut, sa-l imbratisez…sa fim amandoi…pentru noi.                     
              E prea tarziu. Din nou e tarziu. Nu-i nimic. O sa vin si maine seara, ca de fiecare data, la aceeasi ora, pe acceasi banca, privind acelasi tren care parca ma astepata in frig si ploaie…blestematul tren care pleaca atunci cand mi-e cel mai dor de tine si pe mine ma lasa in gara aceea mare, gri si friguroasa.
              In seara asta e luna plina ca si ieri, cand am avut acelasi vis, ca si alaltaieri, ca intotdeauna.
              Mi-e dor, iubire! Mi-e dor de tine, de mine, de noi.

          Fumez din soare de doua ori pe zi: dimineata…cand rasare si seara, cand apune. Fumez pe furis…m-ascund de ochii tai. Mi-e frica sa ma vezi si poate ca apoi sa ma certi. Si…de ce m-ai certa? Of! De ce nu intelegi? Cu ce gresesc? Doar fumez din soare si-mi rasfat plamanii cu caldura si lumina….fumez, fumez….si nu mai mai satur.
          Fumez din nori picurii de gheata….fumez racoarea grea din cer. Fumez…si iar m-ascund de ochii tai.
          Si stii ce e ciudat? Cel mai mult fumez din tine, iar tu nici nu observi. Fumez din tine atunci cand dormi, cand zambesti…si mai ales…fumez din tine cand ma saruti….atunci fumez dulce…cald…tacut…
          Da! Fumez din tine…putin cate putin, ca tu sa nu ma simti.Fumez, fumez si nu ma mai satur. Fumez parfumul tau din piele, de pe perna, de pe mine…Te fumez! Fumez cuvintele din tine, vocea ti-o inspir cu lacomie, cu aceeasi pofta de fiecare data…si tot nu ma mai satur oricat ai vorbi.
          Fumez aerul din tine cand ma saruti…
          Fumez…fumez…insami eu nu sunt decat un fun in aer…
          Fumez…fumez…mi se face sufletul scrum…apoi cenusa aruncata-n valuri…

La Multi Ani, Lala!
:-*

              E imposibil. 
              E ca si cum ai incerca pentru prima data sa te lasi de fumat. Te amagesti singur, iti spun…mai ales…dependent fiind de 3 ani de zile…timp in care ai savurat lacom, cu sete,tigara dupa tigara , ai inspirat-o ca si cand ar fi fost mai valoroasa decat propria viata, decat viata tuturor. Dar atunci nu simteai nevoia sa te lasi de fumat…simteai doar fumul cum iti patrunde simturile, gura, pieptul….cum iti da putere, cum te imbie  in vraja lui si cum iti soptea sa mai vrei,cand tu avand ochii inchisi…il credeai. Mai grav e ca…iti placea alintul asta. Stiai ca face parte din tine, din corpul tau…simteai ca asa a fost dintoteauna si ca asa va fi mereu. Atat de repede s-a terminat mereu ?
              Ai sa spui ca multi au rezistat tentatiei si au reusit sa se lase intr-adevar de fumat. Da, dar cei mai multi dintre ei au fost nevoiti sa renunte din cauza unei boli. Sau din cauza ca au fost pacaliti de medici ca ar fi fost bolnavi….asta fiind doar un subterfugiu prin care i-au determinat sa mai simta inca o data in viata lor parfumul castanilor infloriti , in aroma carora sa-si imbete narile…sa respire pur aerul dintre nori…
              Dar tu? Tu ce boala ai care te impinge sa renunti?….sau…de ce ai impresia ca esti bolnav? Te pacalesti singur, n-ai nevoie de doctori mincinosi….numai ca oricat te-ai stradui…n-ai sa poti. 
              Sunt dura? Doar iti deschid ochii. Poate o sa te amagesti o zi..chiar doua, sau o sa vrei sa-mi demonstrezi ca poti, dar apoi o sa te trezesti noaptea,singur, in bucatarie. N-ai sa stii ce faci acolo sau de ce te-ai trezit atat de devreme…Si ai sa vezi, fara sa constientizezi, fumul iesind din tine si nu o sa stii a cui  mana este cea care tine tigara. Te uiti la degete…si nu le recunosti. Sa fie ale tale? Oricum nu le vezi. Te ascunzi de tine insuti.
              Nu mai ai cale de scapare…dar nici nu vrei sa iesi.
              Degeaba iti rupi cu dispret amintirile. Inima nu va ma fi a ta asa cum a fost odata…ca atunci cand erai copil. Si stii asta. De ce te amagesti? Parca ai avea un voal pe ochi…
             …iar pe mine, of…pe mine ma confunzi…

Am simtit florile inflorind,
Dar nu ti-am regasit mirosul…

Am vazut pomii inverzind,
Dar nu ti-am vazut verdele…

Am auzit pasarile cantand,
Dar ti-am pierdut cantecul…

Am privit  fluturii zburand,
Dar nu ti-am vazut aripile…

Am dansat in ploaia cazand,
Dar nu ti-am gasit dansul.

Am atins curcubeul in gand…
Dar nu ti-am atins visul.

Am vazut soarele apunand,
Si nu te-am mai vazut rasarind…

          Da, imi amintesc cum adormeam la umbra vocii tale, umbra gasului tau. si era asa de cald acolo… parca imi strageai mainile la pieptul tau. asa era de bine…
          Imi amintesc cum prin vis parca imi spuneai sa dorm…si mie imi era frica sa ma afund in somn…mi-era teama de fiecare data cand imi spuneai “noapte buna”… mi-era teama sa nu adorm si tu sa fi tacut demult…sa nu te mai gasesc, sa nu te mai aud…sa te caut cu mana prin intuneric si sa fie GOL…si sa incep sa plang..sa mi se raceasca mana…si sa n-aiba cine o incalzi…
          Cat ziceai ca e ceasul? 22:42? acum e tot 22:42….numai ca e o alta zi…oare cate or sa mai fie? daca o sa se termine tot pachetul de zile intr-o zi,prea curand, mai curand decat ne-am fi asteptat vreodata? cu ce e “mai devreme” diferit de “mai tarziu”? uf! m-am saturat de timp…vreau sa traiesc in basme…fara sa existe timp…sa iubesc licricii care mi-ar fi luminat in ochi si in par, sa fiu ca o Cosinzeana…cu parul lung, balai…frumoasa ca Cenusareasa(mereu mi-am spus ca asta mi-ar fi rolul daca as fi jucat intr-un basm) si….apoi sa ma trezesc deodata din nou aici…alaturi de toti ceilalti…sa fiu cu riduri pe fatza si lungita intr-un pat de piatra…fara suflare..fara nimeni imprejur…fara amintiri.
           Te-ai gandit vreodata ca din cauza asta sufera lumea? sufera ca isi aduce mereu aminte de clipele frumoase traite anterior si de regretul pe care il simt acum, cand ele au trecut. dar suferinta asta e impachetata intr-o cutiuta mica de fericire….iti aduce un zambet pe fatza. un zambet in loc de funditza.ai observat si tu, nu? cum e oare posibil?
iar trece timpul….
            Ea…copila aceea care se ascude in cel mai intunecat milimetru din inima mea…(se-ascunde de mine oare? se-ascunde de voi? acolo cred ca se simte in siguranta ) mi-a zis odata ca “viata e un lucru foarte ciudat: multi au incercat s-o invinga , dar nimeni n-a iesit viu din ea”…cum  adik? nimeni? au iesit toti in afara de nimeni? nimeni….cel care se afla in pagina mea? nu e posibil…am stiut de la inceput ca glumeste…si ma bucur ca nu e adevarat.
           Tu esti cel mai important nimeni pentru mine. ce ciudat suna…as vrea sa-ti spun sa nu crezi asta, dar o sa ma asculti? nu stiu. de ce nu stiu?
sunt atatea lucruri pe care as vrea sa le stiu….dar cred ca e mai bine sa ramana tacere…
mi-ai zis sa te astept… te grabesti? mai vii?
           Cred ca daca mi-ai spune…acum sau mai tarziu ca totul e doar… NIMIC…ca tot ce-ai spus au fost doar cuvinte care au mintit, care inca mai mint doar ca sa creeze o inchipuire…daca mi-ai spune ca nu existi…sau ca nu sunt ce am fost, ce sunt…te-as crede. de fapt…a trecut ceva timp de cand tot cred asta.chiar si tu ai zis la un moment dat ca daca tii la un lucru(vis, dorinta)…si crezi in el…poate deveni realitate. asa sa fie oare? tu ai incercat vreodata? mi-ai zis ca ti-ai dorit…m..nu mai conteaza.nu vreau sa te pun din nou pe ganduri.
          Inca mai rezist…inca te astept..pana adorm…si daca o sa dorm…nu,nu vreau…din nou mi-e frica…pentru ca e inca una din serile alea cand imi sunt mainile reci…
          Astea-s simple litere imbinate in cuvinte, legate in ganduri…sa nu ai incredere in ele!

          Te uiti la mine din ce in ce mai mirat si ma intreb cum de reusesc sa zambesc in soapta; ba ma si intrebi de ce nu te privesc in ochi cand te tin de mana sau de ce tac atunci cand razi sau atunci cand plangi. Nici eu nu stiu.
          Dar tu? De ce imi mangai parul cand ai degetele reci? Nu mai vreau…nu-mi place. Sau de ce ma tii langa pieptul tau cand stii ca-s prea fericia sa fiu stransa in brate, ca atunci cand plang? De ce nu poti sa faci diferente intre mana mea dreapta si cea stanga atunci cand le saruti, cand le atingi, cand le privesti?
          Sunt simple intrebari. Nici tu nu-ti poti gasi raspunsul pentru ele. Sunt parte din tine si nu poti sa le explici. Nu-i nimic. Stii ce?…. Chiar te inteleg…
          Te inteleg pentru ca-mi place sa mergem amandoi in parc, prin iarba, sa culegem frunzele cazute ca apoi sa le lipim inapoi in copaci.
          Te ineleg pentru ca-mi place cand vii pe furis in visul meu, noaptea, si ma inviti la dans.
          Te inteleg pentru ca imi place cand ma privesti cu ochii mari de  fiecare data cand ninge din mine si taci, fara sa intrebi de ce.
           Te inteleg si nu-ti cer nimic pentru ca stii ca mi-e frig cand vine seara, iar atunci tu imi soptesti cald langa ureche “Noapte buna”! si stii sa-mi cuprinzi tot trupul intr-un simplu sarut.
          Te inteleg pentru ca mi-ai aratat ca poti sa-mi culegi un fir de iarba  si sa mi-l prinzi inel pe deget , fara sa-mi spui nimic, stiind ca in suflet mi-e dor de fluturi .
          Te inteleg si nu pot sa-ti spun nimic pentru ca stii ca vreau sa fii langa mine …cand am nevoie sau cand n-am … si esti.

            Nu vreau decat un colt de nor
            Care sa ma ascunda de soare,
            Si care sa ma ploua
            Atunci cand imi va fi dor.
 

            Un colt de nor, un colt de cer,
            Un colt din sunetul de tei
            Al dulcelor si lungi alei
            Din caldele purei primaveri.
 

            Un colt din glasul tau,
            Sa-ntregeasca stihul meu ;
            Un colt din chipul tau
            Ca in cioburi s-a spart al meu.

              Si eu pe tine, cu toate ca nu ti-am spus-o niciodata si nici nu ti-o spun…si nu stiu daca o vei sti vreodata. Nu, nu ti-o voi spune..poate mi-e teama ca ma vei crede si de asta nu o spun.
              Mi-e frica sa iti spun, dar o simt pretutindeni, in fiecare colt din mine. As vrea sa cant, sa dansez, sa imbratisez lumea toata si sa strig cu putere ca sa ajunga pana la tine, dar imi e de-ajuns sa o stiu doar eu cu mine; imi e de-ajuns doar sa vreau sa o impart cu tine, dar sa nu pot in schimb sa-mi gasesc curajul.
              Poate…cine stie…din greseala ai sa citesti ce scriu aici si tu nici macar nu o sa stii ca ma adresez tie. Stiu ca vei citi! Azi, sau poate maine, sau poate chiar acum cand imi urmaresti literele cu ochii si cu buzele si-ti spui in gand: “Nu…nu sunt eu. Nu am cum sa fiu eu. Nici macar nu…” hm..deja spui asa ceva fara sa vrei pentru ca eu ti-am pus cuvintele in gand iar tu te-ai supus citindu-le, si astfel le-ai pronuntat. Poate ca o sa mai gandesti: “Cine stie cati au citit sau cati o sa mai citeasca ce e scris aici! Sigur nu sunt eu…” dar eu acum iti spun TIE! De ce nu vezi? De ce nu auzi? Simte-ma…crede-ma…tie iti vorbesc!
              Insa….tu citesti in continuare, fara sa te opresti…fara sa mai gandesti si din cauza asta niciodata nu vei sti ca tu esti cel caruia ii scriu, iar eu nu o sa-ti spun.
              Imi amintesc ca prima data tu mi-ai spus-o, eu am tacut si apoi tu n-ai mai spus nimic. Poate daca ai fi repetat..             
              Sau din cauza ca mi-am dorit atat de mult sa mi-o soptesti, atat de mult sa o aud intr-adevar de la tine, incat te-am si auzit spundu-mi minunatele cuvinte. Deci mi-ai spus? Sau e pura inchipuire?…Orice ar fi, astepti acum raspunsul? Ti-l dau.Primeste-l: Si eu pe tine, mai mult decat ai crezut vreodata!
              Dar poate ca e prea tarziu ..nu mai conteaza.
              Parca nici nu ma cunosti, asa te uiti la mine.Si totusi, ma vad altii prin tine ,sau si mai ciudat, te vad pe tine prin mine.
              Fiind asa, de ce sa-ti mai spun? Este doar ceea ce simt EU si…cred ca o voi pastra pentru mine. Si in plus…tu esti legat de ea. Pentru asta nu am nicio vina, tu…nici atat, iar ea chiar deloc. Acum, in clipa asta…ai ochii acoperiti de ea, ti-o imaginezi pe ea cum iti sufla aceste randuri. Cand ma citesti aici, nu ma vezi pe mine, imaginea e ea…si atat.
              Si totusi, chiar nu vezi? Si daca ai vedea….ce? La ce as vrea oare sa ma astept?Si daca intr-un final o sa-mi descoperi secretul..ce? Crezi, oare, ca vreau sa faci ceva? si de fapt…eu ce vreau?… Vezi? De asta nu ti-o spun; de asta ma ascund si mai adanc in mine unde sa nu ma poti gasi.
              Poate ca acum e prea traziu sa iti dai seama ca tu esti…Nu mai vreau asta, sau poate ca nici n-am vrut. De fapt, nici nu stiu de ce am scris ce am scris pana aici. Tu tot nu o sa vezi, o sa continui sa nu ma vezi si sa te uiti la mine ca si cum nu m-ai fi intalnit niciodata in viata ta.. Poate asa si este…nu ne-am intalnit niciodata sau cel putin eu nu te-am vazut asa cum as fi vrut intr-adevar sa te vad..de asta iti spun si asa tarziu ce as fi vrut sa-ti spun mult mai devreme.
              Si acum te intreb…De ce citesti? De ce nu lasi deoparte tot ce e scris aici? Ce ai aflat din cuvintele mele sau ce ai fi vrut sa gasesti? Au vreo relevanta ptr tine?
              Am vrut sa spun ca…si eu pe tine…si atat. Dar nici nu vreau de fapt sa afli pentru ca stiu ca nici acum nu ti-ai dat seama…si gandul asta ma lasa fara aer.
              Nu o sa ma mai joc cu mintea ta…dar asa mult imi place sa scriu….
              Azi ar fi trebuit sa fie ziua noastra, fiecare zi in care am fi putut fi impreuna ar fi trebuit sa fie ziua noastra, insa eu sunt acum aici, lipsita de curajul de a-ti spune ceea ce mi-ar fi placut sa fi stiut deja…iar tu esti acolo si continui sa citesti…insa tot nu intelegi!              
              Oare vei intelege vreodata?
              Si eu pe tine…….dintotdeauna…pana azi…si poate asa va fi si maine, daca va mai exita si ziua de maine…Si eu pe tine…!

Nu e nimic
Din ce-ar fi putut sa fie
Sau din ce-am fi putut sa fim,
Pentru ca nimicul hraneste iubirea
Pe care amandoi o simtim din nimic;
Pentru ca nimicul e intelesul
Pe care amandoi il stim din nimic.

Nu e nimic
Din ce-ar fi putut sa fie
Sau din ce-am fi putut sa fim,
Pentru ca nimicul da viata furtunii
Pe care amandoi o simtim din nimic;
Pentru ca nimicul e izvorul lacrimilor
Pe care amandoi le simtim din nimic.